Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, jurul orei 10:35, pe DN 17.
Potrivit anchetei, un șofer aflat la volanul unui autoturism Audi A4, a adormit la volan în timp ce se deplasa din direcția Câmpulung Moldovenesc către Suceava.
În urma pierderii controlului asupra vehiculului, acesta a intrat în coliziune frontală cu partea din spate a unui tractor care circula pe aceeași direcție de mers.
Impactul a fost suficient de puternic încât să proiecteze tractorul în afara părții carosabile. Conducătorul tractorului, Gheorghe Tâmpescu, a suferit răni ușoare și a fost transportat la Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale, fiind preluat de un alt autoturism aflat în zonă.
În urma accidentului, ambii șoferi au fost testați alcoolscopic și s-a stabilit că șoferul autoturismului, avea o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la conducătorului tractorului testul a indicat o concentrație de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliția a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
sursa NewsBucovina