Pompierii suceveni au intervenit în noaptea de joi spre vineri la la blocul 1 sc. A de pe bld. 1 Decembrie după ce un locatar a semnalat la ora 23:16 că pe scara blocului este mult fum.
Echipajele ISU Suceava au efectuat verficări în vederea identificării imobilului de unde provine mirosul de fum, întrucât fumul la această scără era răspândit de la parter până la etajele superioare.
În urma efectuării de verificări pe casa scării echipajele de pompieri au constatat că fumul în cauză ar proveni de la apartamentele de la etajul 2 sau 3, respectiv apartamentele 6 sau 9. În primă fază echipajul de pompieri a discutat cu locatara de la apartamentul 6, dar aceasta a spus că la apartamentul ei nu există nici o problemă și nu are fum în locuință. Astfel, echipajul de pompieri a procedat la intrarea în apartamentul nr. 9 prin forțarea ușii de acces și spargerea unui ochi de sticlă al unei uși din interiorul apartamentului, unde nu a fost identificată nici o persoană, și de asemenea în urma verificărilor în acest apartament s-a constatat că deși este răspândit fumul, nu acesta este imobilul de unde provine fumul.
Pompierii au revenit la apartamentul nr. 6, iar femeia a precizat că după ce a deschis ușa de la bucătărie, și-a dat seama că a uitat o oală cu mâncare pe aragazul care era pornit, aceasta adormind, iar fumul de la apartamentul ei s-a răspândit la apartamentul situat deasupra, respectiv apartamentul nr. 9.
Echipajul de pompieri a procedat la degajarea fumului care era răspândit în imobilul nr. 6, neavând loc vreun incediu sau risc de propagare.
sursa NewsBucovina