La 34 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, la Crucea Eroilor Neamului de langa Biserica Trei clopote din Suceava a avut loc o ceremonie militară și religioasă organizată cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România și a Zilei Victoriei Revoluției Române.
Un sobor de preoți au oficiat o slujbă de pomenire și au fost depuse coroane de flori din partea autorităților județene și locale, reprezenanți ai Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Centrului Militar Județean Suceava, Primăriei Suceava, partidelor politice și Asociațiilor cadrelor militare în rezervă.
Nu au lipsit prefectul județului, Alexandru Moldovan, vicepreședintele CJ, Neculai Barbă, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, primarul Sucevei, Ioan Lungu, deputatul PSD, Mirela Adomnicăi, cei doi subprefecți Cristian Șologăn și Florin Sinescu, șefii ai instituțiilor publice și militare din județ și conducerile asociațiilor militare în rezervă.
Totodată, au fost prezente fanfara Primăriei, și dispozitive ale ISU Bucovina Suceava și IJJ Suceava.
sursa Știri din Bucovina