Două persoane au fost rănite, duminică după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN 2 în zona localității Cumpărătura.
Potrivit primelor date din anchetă, duminică, în jurul orei 15:00, un bărbat de 52 de ani din municipiul Suceava conducea un autoturismul VW Golf, pe DN 2, având direcţia de deplasare dinspre Suceava către Fălticeni.
În momentul în care șoferul autoturismului a încercat să pătrundă pe un drum comunal către localitatea Ipoteşti, nu s-a asigurat corespunzător şi a fost acroşat de un ansamblu de vehicule format din cap tractor marca DAF ce tracta semiremorca marca SANH, condus de un bărbat de 59 de ani, cetăţean ucrainean, care s-a angajat într-o depăşire.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului VW Golf și a pasagerei din autoturism.
Ei au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi s-a procedat la recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
sursa NewsBucovina