Intră acum și în grupul de
„Dacă nu ar fi de plâns și nu ar genera un risc sporit prin încălcarea legislației rutiere, gestul unui sucevean de 44 de ani ar stârni cu siguranță interesul VIP-urilor din întreaga lume. Să fii escortat și să ai antemergător o mașină de poliție cu semnale acustice și luminoase care să îți facă drum prin traficul aglomerat la ore de vârf, nu e de ici, de colo…Pe de altă parte, să incalci legislația rutieră, să ignori normele de siguranță și să încerci să urmezi îndeaproape o autospecială de poliție în misiune, care se deplasează în regim de urgență la un accident cu victime omenești, înseamnă în primul rând dispreț față de valorile umane și de semeni, dar și o desconsiderare a legislației rutiere ce poate avea urmări grave la nivelul siguranței tuturor participanților la trafic”, este mesajul Poliției Județene Suceava în cazul unui șofer care a rămas fără permis jumătate de an.
Astfel, potrivit sursei citate, în data de 31.10.2024, în jurul orei 15:30, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, pe DJ 290, pe raza satului Bănești.
Imediat s-a constituit o echipă operativă formată din polițiști rutieri și specialist criminalist care s-au deplasat către locul producerii evenimentului cu autospeciala din dotarea Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava.
Aflându-se in deplasare, în timpul misiunii de intervenție, pe strada Parcului, la ieșirea din municipiul Suceava, polițiștii aflați în autospeciala condusă cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase, au observat în spatele lor un autoturism care rula la mică distanță, șoferul conducând agresiv și menținând un ecart minim față de autospecială, încercând să beneficieze de culoarul creat în trafic de misiunea de intervenție și deplasarea autospecialei în regim de urgență.
Imediat, polițiștii au blocat autoturismul respectiv în trafic și în cca. 2 minute au legitimat șoferul, respectiv un bărbat de 44 de ani din comuna Bosanci preluând totodată datele de interes de la alți participanți la trafic, martori la eveniment.
De îndată, polițiștii și-au continuat misiunea principală de intervenție la evenimentul rutier de pe raza satului Bănești și împreună cu echipajul medical au realizat o intervenție profesionistă în sistem integrat, reușind să dispună măsurile necesare pentru salvarea victimei dar și pentru soluționarea procedurală a cauzei penale.
Polițiștii nu l-au ,,ignorat” ulterior nici pe șoferul de 44 de ani care i-a considerat antemergători și care a generat prin comportamentul și atitudinea sa un pericol deosebit în trafic.
„După documentarea abaterilor săvârșite, verdictul este destul de drastic, dar sperăm noi și responsabilizator pentru alți șoferi pretabili la astfel de fapte: 180 de zile suspendare a permisului de conducere și 4.290 lei amendă pentru conducere agresivă și alte abateri la regimul rutier, conform OUG 195/2002 republicată”, arată Poliția Județeană Suceava care reamintește șoferilor să respecte normele rutiere și să manifeste respect în trafic.
Intră acum și în grupul de
sursa Bucovina Media