Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la o casă de locuit din Straja, iar pompierii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la construcțiile vecine.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la fața locului au intervenit inițial pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și cei ai Detașamentului Rădăuți cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2. La locul incendiului au intervenit ulterior și pompierii voluntari de la SVSU Straja și Bilca.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Pompierii au localizat în timp scurt incendiul la nivelul acoperișului fiind înlăturat pericolul de propagare la vecinătăți.
În incendiu au ars acoperișul casei de locuit și al unei anexe, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați și s-au degradat bunuri din interiorul acestora.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, arată sursa citată.
Din fericire, nu s-a înregistrat victime (casa nefiind locuită în momentul izbucnirii incendiului), iar pompierii au salvat locuințele învecinate.
sursa NewsBucovina