O frumoasă poveste de dragoste în două vulpițe a fost surprinsă în munții din Parcul National Piatra Craiului de către o cameră de monitorizare montată de silvicultori. Cei de la RNP-Romsilva au făcut-o publică pe pagina lor de socializare. ”Love is in the air…..în Parcul National Piatra Craiului după cum ne arată imaginile de pe una din camerele de monitorizare care au ”captat” câteva secunde din povestea cu iz romantic a unei perechi de vulpițe frumoase”, notează cei de la RNP-Romsilva.
Stiati că ..
➖Este cea mai mare specie din familia vulpilor și cea mai răspândita în Europa
➖Pe distanțe scurte aleargă mai repede ca un iepure de câmp
➖Ochii vulpilor sunt unici, au o pupilă distinctă
➖Vulpile nu își pot arata colții cum fac lupii
➖Sunt extrem de posesive cu hrana lor
➖Stomacul vulpii este mult mai mic în comparație cu al altor animale carnivore
➖Nu pot fi domesticite. Devin independente la maturitate.
➖În prezent, trăiesc 48 de specii de vulpe
Parcul National Piatra Craiului, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare păduri, din acestea peste 6.000 de hectare fiind protejate.
Text si foto: RNP-Romsilva facebook
sursa NewsBucovina