Un incendiu a izbucnit duminică după amiaza în municipiul Fălticeni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, flăcările se manifestă la două garaje, în proximitatea unui bloc de locuințe.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două garaje, existând pericolul de propagare la restul construcțiilor din zonă, inclusiv la un bloc de locuințe.
Din cele două construcții, a ars în totalitate o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, iar alți 70 de metri pătrați s-au degradat.
Au mai ars bunuri depozitate în interiorul celor două garaje, inclusiv un autoturism.
De asemenea, flăcările au degradat un alt autoturism dar și alte bunuri materiale.
Datorită intervenției prompte a pompierilor militari, flăcările au fost localizate la timp, fiind salvate clădirile din apropiere, cu bunurile aferente.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului și a scânteilor purtate de vânt, provenite de la focul unui grătar.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, a precizat sursa citată.
sursa NewsBucovina