Un bărbat de 63 de ani din Vatra Dornei a fost rănit, luni după amiaza, într-un accident rutier la Poiana Stampei.
Potrivit anchetei polițiștilor, luni, la ora 13:40, un bărbat de 63 ani, din Vatra Dornei, a condus autoturismul Toyota pe D.N. 17, pe raza comunei Poiana Stampei, circulând din direcția Bistrița către Vatra Dornei.
Din cauza oboselii, a adormit, pierzând controlul autoturismului, care a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune frontală cu capătul din beton al unui podeț.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, valoarea fiind negativă, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care a fost transportat la C.P.U. din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, având următorul diagnostic (rănit ușor): traumatism cervical toracic și abdominal.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”.
sursa NewsBucovina