Sindicatul Museum al salariaților Muzeului Național al Bucovinei, asociat în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media CulturMedia, a anunțat că se alătură acțiunilor de protest declanșate în muzeele din România.
Având în vedere aceste considerente, în ziua de 18 mai, atunci când de 20 de ani se sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor și se organizează manifestarea „Noaptea Muzeelor în România”, se organizează acțiunea sindicală „Noapte în muzeele din România”.
„Apreciem promptitudinea conducerii muzeului de a decide să nu organizeze „Noaptea muzeelor”, această hotărâre venind după ce marți, 14 mai, Sindicatul Museum a informat în scris conducerea instituției cu privire la hotărârea luată în unanimitate de membrii sindicatului de a nu participa la acțiunile legate de evenimentul sus-amintit”, se arată în comunicat.
Sindicatul spune că nu a fost deloc ușor să adopte această decizie, cu atât mai mult cu cât Muzeul Național al Bucovinei – cea mai importantă instituție de cultură din județul Suceava – a avut porțile deschise în permanență în perioada postdecembristă pentru publicul vizitator, dar tratamentul umilitor și discriminatoriu la care angajații sunt supuși, nu oferă alternative.
„Promisiunile Ministerului Culturii și ale Guvernului nu au fost până acum decât vorbe deșarte aruncate cu nepăsare specialiștilor care și-au dăruit viețile și carierele muzeelor și publicului vizitator. Cultura a fost în permanență Cenușăreasa bugetului României. Muzeele au fost în permanență Cenușăreasa culturii din România. Orice corecție salarială cu „plus” la capitolul muzee din România este insesizabilă la capitolul cheltuieli bugetare, dar tocmai pentru că suntem insignifianți ca număr în marea familie a bugetarilor, nu contăm în ecuația politică”, se mai arată în comunicat.
Mai mult, sindicaliștii subliniază că subfinanțarea muzeelor are și va avea efecte care vor fi greu de remediat în timp, începând de la plecarea specialiștilor din muzee, deprofesionalizarea serviciilor din domeniu, degradarea patrimoniului cultural, promovarea în spațiul public al unor non valori culturale ș.a.m.d.
„Așadar, pe 18 mai, de Noaptea Muzeelor, îi rugăm pe toți vizitatorii care ne-au trecut măcar o dată pragul – și nu sunt deloc puțini – să ne susțină în demersurile noastre și să fie, simbolic de această dată, alături de noi, înțelegând necesitatea organizării acțiunii de protest Noaptea în muzeele din România”, se mai arată în comunicatul semnat de Consiliul Sindicatului Museum
sursa NewsBucovina