Polițiștii din județul Suceava au intensificat controalele în domeniul silvic și au reușit confiscarea a două ansambluri auto utilizate pentru transportul ilegal de cherestea, precum și a unei cantități considerabile de material lemnos, evaluată la peste 100. 000 de lei. Acțiunile au vizat atât traficul rutier, cât și un depozit al unui agent economic din Crucea.
Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, în data de 21 mai 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei, aflându-se în patrulare pe DN2 (E85), au observat un ansamblu rutier cap tractor și semiremorcă ce se deplasa pe sensul opus. Polițiștii au avut suspiciunea că transporta material lemnos fără documente, iar în urma verificărilor, s-a constatat că avizul de însoțire pentru un volum de 51,9019 metri cubi de cherestea de rășinoase fusese creat și încărcat pe serverul SUMAL ulterior opririi ansamblului rutier, indicând o tentativă de inducere în eroare a autorităților. Ansamblul a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Rîșca. Valoarea cherestelei confiscate a fost estimată la 47.846,4 lei, iar valoarea ansamblului rutier la aproximativ 20.000 de euro.
La data de 22 mai 2024, polițiștii din aceeași secție au identificat în trafic un autotren suspect de transport ilegal de cherestea. Șoferul a prezentat un aviz electronic pentru 52,03 metri cubi de cherestea de rășinoase, dar avizul nu avea activată opțiunea „Start transport” și nu conținea fotografii obligatorii. Ansamblul rutier a fost oprit și, similar primului caz, șoferul a încărcat ulterior avizul în sistemul SUMAL pentru a induce în eroare autoritățile. Materialul lemnos și vehiculul au fost confiscate.
În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru „transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m³, neînsoțite de documente specifice de transport”.Investigațiile sunt desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Totodată, în data de 23 mai 2024, polițiștii din Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la depozitul unei societăți din comuna Crucea. În urma verificărilor, s-a descoperit o discrepanță între stocul scriptic și cel faptic al materialului lemnos, cu o cantitate suplimentară de 90,745 metri cubi de lemn rotund, evaluată la 24.682 de lei. Societatea a fost sancționată, iar materialul lemnos a fost confiscat.
Polițiștii atrag atenția asupra respectării legislației în domeniul silvic și avertizează că acțiunile de control vor continua.
sursa NewsBucovina