Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Stulpicani și Cornu Luncii, au intervenit în noaptea de luni spre marți cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din localitatea Frasin.
Incendiul a fost anunțat marți dimineața la ora 3:14.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul și mansarda casei de locuit, precum și acoperișul construcțiilor anexe, corp comun, formate din camera centralei, magazie lemne și garaj, existând pericolul de propagare a focului la întreaga gospodărie și la proprietățile aflate în imediata apropiere.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 39 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia a fost transportată pentru investigații suplimentare la Centrul de Primiri Urgențe Gura Humorului.
În incendiu au ars acoperișul și mansarda locuinței pe aproximativ 150 de metri pătrați și acoperișul anexelor pe 50 de metri pătrați. Au mai ars și s-au degradat elemente de construcție (pereți, tavane și pardoseli) de la nivelul etajului și parterului casei, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și materiale textile. S-au mai degradat centrala termică pe combustibil solid și alte bunuri materiale. Dezvoltarea și propagarea focului au fost favorizate de construcțiile majoritare din lemn.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor (electric) defect.
Forțele de intervenție au salvat restul clădirii de locuit, precum și gospodăriile învecinate, cu bunurile aferente.
Marți dimineața la ora 9:00 pompierii încă lucrau pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.
sursa NewsBucovina