Naționala masculină de volei a României a făcut un meci mare la finele săptămânii trecute, însă din păcate nu a reușit să se impună în fața Portugaliei. Oaspeții s-au impus cu 3-2, obținând a patra victorie consecutivă în fața noastră.
La Râmnicu Vâlcea, naționala României a demonstrat că poate juca de la egal la egal cu o formație care era un fel de sperietoare, având în vedere că anul trecut ne-a învins de trei ori în tot atâtea partide. Din păcate, așa cum avertiza selecționerul Sergiu Stancu la antrenamentele din săptămâna premergătoare partidei, contra unor formații precum cea a Portugaliei trebuie să joci perfect. Pentru că o greșeală, oricând de mică, este imediat penalizată de lusitani. Și asta s-a văzut și în meciul de la Râmnicu Vâlcea.
Suceveanul Alex Rață a făcut un meci de senzație. El a reușit nu mai puțin de 33 de puncte, având, cea mai bună prestație sub culorile naționalei din carieră. Dar și fălticeneanul Lupu, pe centru, a „mușcat” din adversari cu blocajele sale rupte parcă din manuale el reușind 4, cu unul mai puțin decât întreaga echipă a Portugaliei.
Pentru România urmează o deplasare dificilă în Cehia, dar numai cu astfel de meciuri se poate crește în valoare. Vom întâlni, în weekend, Cehia și Finlanda, în ceea ce se anunță a fi ultimele două meciuri oficiale ale formației noastre în actuala ediție a Golden League.
Scor final: România – Portugalia 2-3 (23-25, 25-22, 25-16, 22-25, 12-15)
Au jucat pentru România: Rață 33p (+24), Bala 12p (+7), Aciobăniței 12p (+3), Lupu 11p (+10), Butnaru 8p (+6), Bălean 4p (+2), Cl. Dumitru 3p (+1), B. Bartha 1p (0), Dinculescu 0p (0), Peța 0p (0), F. Constantin 0p (0), Diaconescu (libero, 0), Kosinski (libero, -2). Nu a jucat: Magdaș. Antrenor: Sergiu Stancu.
sursa SuceavaNews