Peste 150 de copii au participat la acțiuni organizate pentru sărbătorirea Zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului de către reprezentanții Poliției, Jandarmeriei și ai Inspectoratului Școlar Suceava. Cei mici au avut parte de expoziții de tehnică de intervenţie și autospeciale de serviciu, jocuri interactive și sfaturi preventive. Manifestarea de sâmbătă s-a derulat de către Asociația ”Euroactiv” și Oscar Cleaning, și Asociația ”Plai Străbun”, în parteneriat cu Liceul cu Program sportive, cu Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava și a constat în activități interactive, ateliere de lucru, dar și Cupa socială ”Bucurie prin mișcare” ediția a V-a, competiție la care s-au înscris și elevi din Centrele de Servicii sociale ale sistemul de protecție a copilului, elevi din școli din mediul rural și elevi proveniți din comunități defavorizate de la Colegiile Tehnice din municipiul Suceava. ”Mesajul nostru către sărbătoriți a fost acela că, alături de părinți și profesori, suntem prietenii și aliații lor, iar dacă urmează sfaturile pe care noi le împărtășim și promovăm, putem contribui împreună la siguranța lor și putem pune bazele unei societăți mai bune. Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava a fost reprezentat de polițiști din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale, dar și de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Luptătorii Serviciului Pentru Acțiuni Speciale au prezentat procedee de imobilizare și de autoapărare, elevilor, participând la activități sub sloganul ”Fii inteligent, nu violent”. Minorii, dar și părinții, și profesorii prezenți au aflat ce trebuie să facă pentru a nu deveni victime ale unor fapte cu violență și cum pot adopta un comportament preventiv”. Printre activitățile care s-au derulat se numără și cele de educație rutieră sau siguranță în mediul online derulate în cadrul campaniei ”STOP violenței din mediul școlar prin artă și mișcare”.
Toți copiii au primit, cărți, reviste, broșuri și au explorat cu interes autospecialele cu semnale acustice și luminoase.
În cea de-a doua parte a activităților dedicate Zilei Copilului, sub organizarea Asociației ”Euroactiv” și cu sprijinul IPJ Suceava și IJJ Suceava, s-a dat startul Cupei sociale ”Bucurie prin mișcare” la Fotbal. ”Peste 150 de copii au participat în cadrul unor echipe la competiția sportivă ce s-a desfășurat pe parcursul zilei. Au fost activități încărcate cu energia specifică copilăriei, care i-au bucurat deopotrivă atât pe participanții la eveniment, cât și pe organizatori, menite să promoveze activitatea polițiștilor, jandarmilor și voluntarilor asociației ”EUROACTIV”, dar şi să îi familiarizeze pe cei mici cu specificul muncii structurilor unităților Ministerului Afacerilor Interne.
Clasamentul final al competiției sportive a fost prezidat de prof. dr. Petru Crăciun – Inspector Școlar General Adjunct de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava și de comisarul șef de poliție Ionuț Epureanu de la Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava.
Competiția sportivă de footbal s-a desfășurat la Liceul cu Program Sportiv Suceava, iar clasamentul final este: Grupa Centrelor de Asistență Socială:
Locul III: elevii din Asistență Maternală
Locul II: elevii de la Centrul de Servicii sociale din Gura Humorului;
Locul I: elevii de la Centrul de Servicii sociale din Fălticeni;
Grupa unităților școlare – Gimnaziu:
Locul II: elevii de la Școala Gimnazială nr.3 Vicovu de Sus;
Locul I: elevii de la Pătrăuți;
Grupa unităților școlare – Colegii Tehnice:
Locul III: elevii de la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava;
Locul II: elevii de la Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava;
Locul I: elevii de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava;
Marele premiu a fost adjudecat de elevii de la Pătrăuți, coordonați de doamna prof. Ionela Coștiuc și voluntarul: David Petriuc.
Mulțumiri special către Inspectoratul de Jandarmi pentru că au asigurat transportul gratuit pentru copiii din școlile gimnaziale și de la Centrele de Servicii sociale;
Mulțumiri special conducerii Liceului cu Program Sportiv Suceava pentru că, au găzduit competiția sportivă;
Mulțumiri special celor de la Dionisus și de la Spălătoria Oscar Cleaning care au asigurat premiile tuturor participantilor și gustarea caldă.
Sponsorii Cupei Sociale ”Bucurie Prin Mișcare” Au Fost: S.C. Alin For You S.R.L, S.C. Mon Gam S.R.L, S.C. Kalman Distribution S.R.L, S.C. Simba Invest Bacău; S.C. Killer S.R.L, S.C. Negru S.R.L. – Benzinăria RO; S.C. Consuc S.A., Spălătoria Oscar Cleaning, Tipografia Mușatinii S.A., Dionisus Suceava; S.C. Marvel S.R.L., S.C. Bucovina Lapte S.A., Inspectoratul De Jandarmi Suceava; S.C. Alka Trading Co, S.C. Grav Expert S.R.L.
Comisia de arbitraj a fost condusă de studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.
sursa SuceavaNews