O persoană a fost rănită, luni după amiaza, într-un accident produs pe raza localității Sucevița.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, un accident rutier s-a produs pe raza localității Sucevița, în care au fost implicate două autovehicule.
În evenimentul rutier o singură persoană a fost rănită, fiind preluată de echipajele medicale și transportată la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Seviciului de Ambulanță Județean Suceava.
sursa NewsBucovina