Salonul Grandiflora a găzduit joi, 6 iunie, un eveniment festiv deosebit: Gala Absolvenților Promoției 2020-2024 a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți.
Începând cu ora 12.00, o nouă generație de absolvenți, promoția ciclului liceal 2020-2024 de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, a marcat în mod festiv momentul despărțirii de instituția de învățământ în care, vreme de patru ani, a reușit să dobândească valoroase cunoștințe, totodată și-a format competențe și aptitudini atât de necesare unui parcurs personal și profesional reușit. Alături de frumoșii adolescenți au fost prezenți la manifestare părinții, frații, surorile, prietenii, împreună cu profesorii, dascălii și mentorii lor, atmosfera de înaltă ținută academică având ca numitor comun bucuria, nostalgia, speranțele și emoțiile ce însoțesc în mod firesc un astfel de eveniment. Moderată într-o manieră impecabilă de doamna profesoară Popovici Angelica, activitatea s-a constituit dintr-o succesiune de momente articulate în mod inspirat, înglobând pe lângă premierea celor merituoși, discursuri, mărturisiri și evocări emoționante, dar și imagini menite a marca în mod solemn trecerea celor patru ani ai vieții de licean.
Veritabili mentori și îndrumători pentru cele șapte clase de absolvenți, doamnele și domnii diriginți Lăzărescu Antoneta (XII A), Bumbu Otilia (XII B), Epatov Maria (XII C), Ichim Constantin (XII D), Anton Elena (XII E), Ciobara Alexandru (XII F) și Popovici Angelica (XII G), au primit aplauze bine-meritate din partea celor prezenți. Cei mai merituoși elevi ai generației și-au văzut eforturile răsplătite, fiind premiați de echipa managerială, formată din prof.dr. Puiu Adrian și prof.dr. Lăzărescu Luminița, împreună cu reprezentantul Companiei Egger, doamna Chifan Alina, care a acordat, în baza unui parteneriat, premii și mențiuni speciale. Un moment deosebit, încărcat de o sensibilitate aparte, din care nu a lipsit recunoștința și gratitudinea, a fost discursul din partea părinților adresat absolvenților și cadrelor didactice de către domnul Costache Manuel. Au fost trecute în revistă de către doamna director adjunct Lăzărescu Luminița rezultatele de excepție înregistrate de elevii generației la olimpiade, concursuri și competiții. Domnul director al instituției a evidențiat performanța șefilor de promoție, elevii Cîrciu Tiberiu Theodor (XII A), Tablan Alexia (XII C), Costache Manuela, Moroșan Ioana și Pătrăuceanu Bianca (XII E), totodată i-a felicitat pe cei care, prin efortul lor remarcabil la învățătură, au intrat în posesia premiilor „I.G. Sbiera” și „Ion Nistor”. Cei cinci șefi de promoție au adresat audienței discursuri frumoase, pătrunse de emoții sincere, plăcute aduceri aminte și speranțe. Pe scenă au urcat, în aplauzele publicului, elevele Solovăstru Georgiana (XI C) și Gheorghiu Bianca (XI F) care au primit din partea șefilor de promoție cheia generației, eleve ce și-au asumat în mod simbolic responsabilitatea nobilă a păstrării performanței la nivelul impus de tradiție. Manifestarea s-a încheiat cu proiecția filmului generației, o succesiune de imagini frumoase din anii de liceu, de amintiri neuitate și tot atâtea pretexte pentru absolvenți de a-și împărtăși printre lacrimi experiențele minunate pe care le-au traversat de-a lungul anilor de liceu.
Momentul de sărbătoare intitulat „Gala Absolvenților la Hurmuzachi” rămâne în memoria celor prezenți ca un reper valoros al recunoașterii performanței la CNEH, tototdată ca un punct culminant al străduințelor depuse de membrii unei comunități educaționale formate din elevi, profesori și părinți, cu scopul comun de a contribui la dezvoltarea etosului unei instituții de învățământ cu un prestigiu binemeritat și recunoscut. Succes, dragi absolvenți la sesiunea examenului de bacalaureat care se apropie, la admiterea în instituțiile de învățământ pe care le veți alege, dar mai ales succes și reușite admirabile la examenul numit viață!
sursa NewsBucovina