Imagini foarte frumoase cu un mic Bambi real, împreună cu mama sa, ciuta, într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, au fost filmate de către o cameră de monitorizare a faunei instalată de silvicultorul Ghiță Floca. Ciutele au unul sau doi viței, mai rar trei, primăvara, aceștia având pe corp, în primele trei luni, pete deschise la culoare, pentru a se camufla față de prădători. Ciutele își ascund vițeii în primele săptămâni de viață între tufișuri și frunze, aceștia fiind perfect camuflați cu ajutorul coloritului blănii. Aceștia sunt protejați față de prădători și de lipsa mirosului. Ei stau nemișcați în ascunzători, iar ciutele îi verifică de câteva ori pe zi, când vin să-i hrănească. Pădurile din Parcul Natural Apuseni asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos.
Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva , are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj , Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.
Zona Munților Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de presitigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul ”Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN.
Credit: Ghiță Floca, Parcul Natural Apuseni
sursa NewsBucovina