Duminică la ora 15:15, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin sistemul SIMPV cu privire la faptul că la o secție de votare din comuna Cîrlibaba a fost comis un incident electoral, respectiv „validare alegător neînscris pe listele electorale”. Echipa operativă constituită pentru efectuarea verificărilor a constatat că un cetățean român cu domiciliul în străinătate s-a prezentat la o secție de votare din comuna Cîrlibaba și a prezentat pașaportul pentru validare în vederea exercitării dreptului la vot. După ce a prezentat pașaportul operatorului din cadrul secției de votare, acesta a constatat faptul că bărbatul nu figurează pe lista electorală permanentă, fiind înscris pe lista electorală suplimentară, permițându-i să-și exercite dreptul la vot pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 dar și alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024. În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date specifice, s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează cu domiciliul ori reședinta pe teritoriul României. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de ,,fraudă la vot”, faptă prev si ped de art. 387 alin. 1 lit a din Codul penal.
sursa NewsBucovina