CSU Suceava a încheiat Campionatul Național de handbal pentru Juniori 4 pe locul IV. Echipa antrenată de Andrei Olariu a pierdut finala mică disputată în compania echipei CSS Craiova cu scorul de 16-20 (8-10). Cu 11 mingi apărate, portarul Mihai Șutu a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei sucevene.
CSU Suceava a avut și un reprezentat în „Echipa turneului final”. Matei Flutur a primit titlul de cel mai bun apărător.
CSU Suceava: Mihail Șutu (11 intervenții din 27 aruncări), Tudor Vasiliu 2/6, Dario Ciornei – Ștefan Chiruț (6 goluri din 8 aruncări), Robert Colibă 5/9, Ciprian Chibici 2/3, Sebastian Ciubotaru 1/2, Matei Flutur 1/3, Dragoș Cucoș 1/4, Alesio Brezan, Andrei Crețu, Eduard Magopeț, Matei Munteanu, Valentin Popescu, Ianis Păduraru, Alexandru Ranguș. Antrenor: Andrei Olariu.
,,Trebuie să recunosc că a fost un turneu epuizant din toate punctele de vedere. Este greu să ții ritmul în condițiile în care am avut 7 meciuri în 5 zile. Din punctul meu de vedere, lipsa meciurilor tari în perioada de pregătire și-a spus cuvântul pe final. Dacă este să o luăm după handbalul prestat, mai mult de locul 4 nu s-a putut, dar în inima mea băieții sunt pe primul loc. Sunt 100% convins că sunt capabili de mai mult de atât, dar acum atât a fost să fie. Pentru mine fost o experiență din care am învățat multe, am tras anumite concluzii, care mă vor ajuta pe viitor. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut cu adevărat!” a declarat antrenorul Andrei Olariu.
Formația LPS Suceava, antrenată de Cristian Adomnicăi, prezentă și ea la turneul final s-a situat la sfârșitul competiției pe locul VI.
sursa SuceavaNews