Militarii Gărzii de Intervenție Solca au intervenit duminică noaptea cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Solca.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei de locuit , o construcție din lemn, acoperită cu șindrilă și azbociment, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:50. În incendiu au ars un perete exterior, parțial, și acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. S-au degradat podul, pereții, podeaua și bunuri din interiorul casei.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire, casa nu era locuită și nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției afectate de foc, o altă locuință și un depozit de furaje din cadrul aceleiași gospodării.
sursa NewsBucovina