Cu ocazia sărbătorii religioase „Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile Ortodoxe” și a minivacanței din perioada 22-24 iunie 2024, județul Suceava se confruntă cu un flux sporit de persoane în locurile publice. În acest context, polițiștii suceveni acționează cu efective sporite pentru a menține ordinea și siguranța publică și pentru a preveni și descuraja faptele antisociale.
Zilnic, peste 350 de polițiști sunt mobilizați în județ, inclusiv alți peste 100 de polițiști din toate structurile IPJ Suceava. Peste 160 de autospeciale de poliție sunt angrenate în aceste operațiuni, iar echipe de intervenție suplimentare și grupe din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.
Polițiștii rutieri acționează cu autospecialele dotate cu aparate radar pe drumurile naționale și europene din județ, folosind toate aparatele radar laser TruCam pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. De asemenea, polițiștii rutieri, sprijiniți de colegii lor din structurile de ordine publică, desfășoară ample acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise.
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava organizează patrule și activități de menținere a ordinii publice în trenuri, stații CFR, triaje și în zona Aeroportului „Ștefan Cel Mare” Suceava, anticipând un aflux crescut de călători.
În contextul evenimentelor cultural-artistice și religioase organizate în județ, polițiștii desfășoară activități de prevenire a infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului. Echipajele suplimentare sunt pregătite pentru a fluidiza traficul în zonele turistice și în proximitatea unităților de cult.
Pentru a preveni furturile din genți și buzunare, poliția recomandă cetățenilor:
- Să fie atenți la bunurile personale (bani, telefoane, documente).
- Să fie vigilenți în supermarketuri, piețe și zone aglomerate.
- Să acorde atenție sporită bunurilor personale în mijloacele de transport în comun.
Pentru a preveni infracțiunile de tâlhărie, poliția recomandă:
- Să nu afișeze ostentativ obiecte de valoare (lănțișoare, brățări).
- Să evite zonele întunecate și locurile dosnice.
- Să nu accepte oferte de găzduire de la persoane necunoscute.
- Să evite urcarea în lift cu persoane necunoscute.
Pentru a preveni furturile din autoturisme, poliția recomandă:
- Să nu parcheze autoturismele în zone neiluminate.
- Să se asigure că toate portierele sunt închise.
- Să nu lase bunuri de valoare în autoturism.
Pentru a preveni furturile din locuințe, poliția recomandă:
- Să încuie ușa apartamentului chiar și pentru absențe scurte.
- Să fie atenți la cheia locuinței.
- Să nu permită accesul în locuință persoanelor necunoscute.
Polițiștii avertizează asupra pericolelor consumului de alcool și substanțe interzise la volan, subliniind că acestea reduc viteza de reacție și precizia mișcărilor, putând cauza accidente grave. Legea nr. 213/2023 prevede pedepse cu închisoarea pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului sau drogurilor și provoacă accidente mortale.
sursa NewsBucovina