România va juca în optimile EURO 2024 contra reprezentativei Olandei, marți de la ora 19. 00. Spre surprinderea generală echipa lui Edward Iordănescu a câștigat grupa E, pornind din start cu ultima șansă și tot spre surprinderea generală, Olanda s-a clasat doar a treia în grupa D, pornind cel puțin cu șanse egale cu Franța.
Selecționata României a făcut un meci excelent cu Ucraina, pentru ca apoi să aibă noroc cu Belgia, că nu a luat multe și șansă după sclipirea lui Ianis Hagi în duelul cu Slovacia. Despre batavi nu se poate spune mai nimic, doar faptul că au jucători care evoluează în cele mai bune campionate din lume, dar nu arată ca o adevărată echipă.
Pentru a putea să se lupte cu portocaliii, românii trebuie să arate determinare și inspirație, la fel ca în prima partidă de la acest European. În această fază a competiției se poate întâmpla orice, dar nu trebuie subestimată niciodată geniul individual al olandezilor.
sursa SuceavaNews