Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 34 de ani, care l-a începutul acestei săptămâni a obținut sume de bani de la angajatul unei săli de jocuri prin amenințare, încercând în același mod să obțină folose materiale și de la alte persoane. Față de bărbatul de 34 de ani din municipiul Rădăuți, bănuit de comiterea faptelor polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind emis de către instanța competentă și mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Prezentăm alăturat faptele săvârșite de către bărbatul de 34 de ani și urmările diferențiate ale acestora în ceea ce privește prejudiciile aduse victimelor, diferența fiind făcută tocmai de sesizarea tardivă în prima situație și sesizarea imediată de către persoanele din al doilea caz.
La data de 02.07.2024, ora 14.40, Poliţia Municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin prin plangere de catre un bărbat de 21 ani, din comuna Darmanesti, satul Danila despre faptul ca în urmă cu cca. o săptămână, la data de 27.06.2024, orele 14.00, în timp ce era de serviciu la o sală de jocuri din municipiul Radauti, a fost deposedat de suma de 10.000 lei de catre un bărbat de 34 de ani din municipiul Rădăuți, care l-ar fi amenințat cu acte de violență. Din primele verificări efectuate s-au constatat că data de 27.06.2023, orele 13.00, persoana vatamata se afla de serviciu singur la sala de jocuri din municipiul Rădăuți, unde este angajat în calitate de operator supreveghetor sala. La un moment dat în casino a intrat bărbatul de 34 de ani, pe care il cunoastea, care dupa ce a jucat la un aparat de joc tip slot machine l-a abordat și i-a spus să-i dea suma de 5000 lei pe care să i-o lase în toaleta barbaților, fără să fie amenințat de acesta. Angajatul de 21 de ani a declarat că de frică i-a lăsat suma de 5000 lei in toaletă, bani care au fost luați de către bărbatul de 34 ani, după care a părăsit localul.
După aproximativ 20 minute, bărbatul de 34 ani a revenit la casino, a aștepat ca angajatul de 21 de ani să meargă la toaletă, a mers după el, unde l-a amenințat cu acte de violență, ulterior tanărul de 21 ani, lăsându-i în toaletă incă 5000 lei, suma care a fost luată de către bărbatul de 34 ani.
Angajatul sălii de jocuri, în vârstă de 21 de ani, nu a apelat serviciul de urgenta 112, nu a folosit butonul de panică, declarând că nu a știut cum să reacționeze. Abia la sfârșitul programului de lucru, l-a sunat pe administartorul salii, căruia i-a comunicat că a avut o problemă, acesta spunându-i ca va trece abia în cursul zilei de marți, 02.07.2024 pentru a clarifica situația. În cauză s-a intocmit dosar penal privind infracţiunea de tâlhărie, faptă prev. de art. 233 din Codul Penal, cercetările fiind efectate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, Poliţia Municipiului Rădăuţi, sub coordonarea procurorului de caz.
Totodată, s-a reținut că la data de 02.07.2024, în jurul orei 17.15, același bărbat de 34 de ani, s-a deplasat în parcarea centrală a municipiului Rădăuți, str. Piața Unirii, loc în care se desfășura amenajarea unui parc de distracții, unde, folosindu-se de un cuțit pe care îl avea asupra sa și pe care l-a îndreptat spre două femei și doi bărbați, a adresat acestora amenințări cu acte de violență, solicitându-le să-i remită sume de bani, precum și fise valorice la aparate, pentru a fi lăsați să-și desfășoare activitatea specifică parcului de distracții, urmărind astfel să obțină un folos patrimonial injust, pe care însă nu l-a obținut ca urmare a alertării de îndată a organelor de poliție, prin apelarea SNUAU 112.
Pentru faptele săvârșite, prin ordonanța organelor de poliție judiciară s-a dispus reținerea bărbatului de 34 de ani pentru 24 ore. S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbatul de 34 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și pentru săvârșirea faptei de tentativă la infracțiunea de „tâlhăria calificată”.
Ulterior, în baza probatoriului administrat, s-a solicitat instanței competente arestarea bărbatului pentru 30 de zile, Judecătoria Rădăuți emițând mandat de arestare preventivă.
Bărbatul de 34 de ani a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mureș.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.
sursa NewsBucovina