Polițiștii judiciariști din cadrul Poliției Orașului Siret au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani din municipiul Suceava, suspectat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda Accidentul, în dauna unei bătrâne de 81 de ani din orașul Siret. În urma investigațiilor, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare și au dispus reținerea suspectului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Potrivit datelor din anchetă, în cursul zilei de 6 aprilie 2024 o femeie de 81 de ani din Siret s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Siret pentru a raporta că a fost înșelată în aceeași zi, între orele 14:00 și 15:30. Femeia a fost sunată pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care i-a spus că fiul său, aflat la muncă într-o țară europeană, a suferit un accident grav și că ar urma să-i fie amputat un picior. Pentru a interveni la doctor, i s-a solicitat suma de 7.000 de euro.
Deși femeia a comunicat că deține doar 30.000 de lei, necunoscutul a fost de acord cu această sumă. La aproximativ 10 minute de la convorbire, un bărbat s-a prezentat la poarta femeii și a primit cei 30.000 de lei. Ulterior, femeia a fost contactată de fiul ei, căruia i-a povestit cele întâmplate, realizând astfel că a fost înșelată, deoarece fiul ei nu suferise niciun accident și nu solicitase nicio sumă de bani.
A fost întocmit un dosar penal pentru înșelăciune, iar lucrătorii Formațiunii Investigații Criminale Siret au continuat cercetările, reușind să identifice suspectul principal, un bărbat de 30 de ani care locuiește fără forme legale în municipiul Suceava.
Pentru completarea probelor polițiștii au efectuat în data de 5 iulie 2024 două percheziții domiciliare cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale IPJ Suceava, identificând și ridicând bunuri de interes operativ. De asemenea, a fost confiscat și un autoturism de teren utilizat la comiterea faptei, acesta fiind depozitat la o locație special amenajată aparținând IPJ Suceava din comuna Stroiești. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Polițiștii suceveni sfătuiesc cetățenii să nu se panicheze dacă primesc un telefon în care li se spune că o rudă a fost implicată într-un accident. Este important să verifice veridicitatea informației, apelând ruda sau persoane apropiate acesteia. Dacă situația prezentată se dovedește a fi falsă, trebuie să anunțe imediat poliția la numărul unic de urgențe 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție, oferind cât mai multe detalii utile.
Polițiștii reamintesc că, în cazul unui accident, nu există noțiunea de plată a despăgubirilor decât în urma unei hotărâri judecătorești sau prin intermediul unei societăți de asigurări. În cazul unui eveniment rutier, poliția poate fi sesizată sau părțile pot opta pentru o înțelegere amiabilă, folosind polița de asigurare auto obligatorie pentru repararea daunelor.
sursa NewsBucovina