Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a informat, duminică, printr-un comunicat de presă, că în cursul acestei zile între orele 10. 00-20.00, la nivelul Punctelor de Trecere a Frontierei Siret și Vicovu de Sus a fost restricționat traficul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, măsura luată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ca și consecință a caniculei.
Totodată, CNAIR a informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației că în zilele de 15 iulie 2024 și 16 iulie 2024, în intervalul orar 11.00 – 19.00, pe drumurile publice din România va fi restricționată circulația automarfarelor cu masă totală maxim autorizată mai mare de 12 tone.
În acest sens, Poliția de Frontieră Română va permite accesul pe teritoriul țării noastre a automarfarelor care îndeplinesc condițiile legale de călătorie NUMAI CU RESPECTAREA intervalului orar stabilit.
Poliția de Frontieră recomandă conducătorilor auto să consulte aplicația trafic online de pe pagina de internet a instituției (www.politiadefrontiera.ro) secțiunea camioane și să își configureze traseul respectând intervalul orar de restricții pentru automarfare.
sursa NewsBucovina