Serviciile Microsoft 360 au fost afectate, vineri, generând probleme în toată lumea, fiind afectate în special comunicațiile.
Zborurile companiilor WizzAir și Tarom sunt afectate în prezent de defecțiunea majoră a serviciilor informatice după ce Microsoft Cloud a căzut și a afectat sistemul global SITA.
Compania TAROM anunță întârzieri pe toate cursele din cauza indisponibilității sistemului (DCS) SITA cu sediul central în Atlanta SUA.
Operațiunile de Check-In și Boarding sunt suspendate până la rezolvarea problemelor care fac sistemul SITA nefuncțional. Compania TAROM le oferă pasagerilor care se află în aceste momente în tranzit asistență la sol, în conformitate cu normele internaționale.
Până la repunerea în funcțiune a sistemului global SITA, orice companie aeriană care operează în acest sistem nu va putea verifica eligibilitatea pasagerilor, nu va putea înregistra pasagerii sau bagajele acestora.
Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuța, a spus că a căzut sistemul Wizz Air în toată Europa, iar cursele care trebuiau să vină spre Suceava nu au plecat încă.
„Concret, nu sunt decolate cursele de Luton și Memmingen către Suceava”, a spus Măriuța.
sursa NewsBucovina