În data de 21 iulie 2020, Prea Sfințitul Calinic Botoșăneanul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, era ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Întronizarea noului arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a avut loc duminică, 26 iulie 2020 după Sfânta Liturghie. Slujba a fost prezidată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei la altarul de vară din incinta Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Au participat ierarhi, oficiali, stareți și monahi, precum și numeroși credincioși.
Nu ne-am propus să analizăm teologic, opera pastoral-misionară a Întâistătătorului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru că nu suntem teologi în plus aceasta fiind foarte bogată. Dorim să facem un mic ”LAUDATIO” vrednicului arhiereu care împlinește patru ani de la întronizare, și pe care îl iubim, și îl respectăm foarte mult. Cuvântul Arhiepeiscopului Calinic este ascultat de Crăciun şi de Paşte în toate bisericile ortodoxe din judeţul Suceava. Majoritatea credincioşilor cunosc multe lucruri despre activitatea bisericească a vlădicului , dar mai puține lucruri despre lucrarea sa misionară, administrativă și publicistică.
Tradiţia îl socoteşte pe episcop chip al lui Hristos
Tradiţia îl socoteşte pe episcop chip al lui Hristos. Episcopul însă nu este un locum tenens, nici un vicar al lui Hristos. El este doar chip sau simbol al Lui. Hristos este adevăratul episcop. Pentru a aminti lucrul acesta, icoanele îl înfăţişează uneori pe Hristos ca episcop. Ca simbol, episcopul este semnul văzut al unei realităţi nevăzute, întemeiat pe o analogie, nu pe o identitate cu ceea ce reprezintă. Episcopul ca întâistătător al adunării euharistice, este asemenea lui Hristos între Apostoli , ca săvârşitor al Cinei celei de Taină, ca învăţător şi păstor. După cum simbolul e menit să trimită spre ceea ce simbolizează, episcopul are menirea de a-L face văzut pe Dumnezeu şi de-a trimite către El.
Siluetă elegantă, nu prin haine ori podoabe, ci prin ţinută şi carismă, imagine luminoasă, suflet încărcat de bunătate, caracter desăvârșit, Înaltpreasfințitul Calinic se distinge prin a fi cel care a reorganizat administrativ întreaga eparhie a Bucovinei. Animat de dragoste profundă de oameni, a revarsă înţelegere şi compasiune asupra semenilor săi, întărit în toate de credinţa în milostivirea lui Dumnezeu, dă exemplul unei nobleţi depline, neîntinată de ură, invidie, ranchiună.
Arhiepiscopul Calinic păstorul
Prin pregătirea sa intelectuală, prin vederile şi atitudinile sale social-patriotice, prin opera sa literal-academică şi prin înfăpuirile sale gospodăreşti, Înaltpreasfințitul Calinic al Sucevei și Rădăuților este un episcop-instituţie pentru istoria vieţii bisericeşti a poporului nostru. Este autorul multe lucrări pe multiple planuri, reprezintă documente de mare însemnătate pastoral-creştină.
Propovăduitor statornic al credinţei ortodoxe şi al valorilor culturale româneşti, om dedicat studiului, Înaltpreasfinţitul Calinic, manifestă, în acelaşi timp, deschiderea necesară pentru adaptarea pastoraţiei la semnele vremurilor actuale, promovând iniţiative şi proiecte specifice pentru diferite categorii de credincioşi, dar şi cele menite a asigura buna convieţuire în mediul multietnic şi pluriconfesional bucovinean.
Liturghisitor prin excelenţă arhiepiscopul are răspunderea sacramentală a slujirii Sfintelor Taine, dar şi pe aceea de interpret autorizat al cuvântului Evangheliei, pentru preoţi şi pentru credincioşi, exercitându-şi, cu alte cuvinte, slujirea sa învăţătorească, slujirea sa de luminare a poporului, de tâlcuitor al Evangheliei şi al cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos.
Înaltpreasfințitul Calinic este al doilea ierarh ortodox al credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care trebuie să slujească, ca de atâtea ori în istoria Bucovinei, şi idealurile naţionale ale românilor din Bucovina de nord, dorinţei lor simple de a-şi păstra limba şi identitatea românească. Cuvântul lui e şi cuvântul neamului. Cronica celor patru ani de păstorire din această parte de ţară, , îl arată luptând pentru biserică, dar în duh de pace şi linişte. Întîistătătorul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților şi-a adaptat discursul la semnele vremurilor de astăzi, când timpul are altă valoare pentru majoritatea oamenilor.
Teolog, cărturar, om de cultură
Datorită celor peste 100 de titluri de cărţi şi broşuri tipărite de acesta, avem marea bucurie să descoperim un veritabil tezaur cărturăresc, teologic și cultural . Astfel, se poate observa că, în cea mai mare parte a predicilor şi cuvântărilor sale, episcopul sucevean nu urmăreşte doar o expunere în sine şi fără relevanţă pentru viaţa socială a credinţei Bisericii, ci caută să arunce, permanent, punţi pentru o experienţă viabilă a misterului credinţei în societatea contemporană lui, chiar dacă aceasta începea să manifeste tot mai pregnant un aer cosmopolit şi secularizat. Din mulţimea tematicilor aprofundate în opera omiletică a Arhiepiscopului Calinic prezentăm două teme pe care le considerăm centrale şi fundamentale pentru înţelegerea contribuţiei sale în toată profunzimea şi complexitatea ei, în contextul teologiei ortodoxe contemporane.
Înaltpreasfinţia Sa aparține generaţiei ierarhilor experimentați, membri ai Sfântului Sinod al BOR, pregătiţi în marile centre universitare, vrednici continuatori ai iluştrilor lor înaintaşi, chemaţi să asigure întărirea rolului Bisericii Ortodoxe în societatea românească, la început de secol şi mileniu, într-o societate supusă presiunilor de secularizare şi globalizare.
Opera Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic este impozantă cantitativ și variată din punct de vedere tematic. Autor al unei opere unice în literatura română de specialitate, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic este o personalitate culturală plurivalentă, sfera preocupărilor Înaltpreasfinției Sale fiind diversă și de largă anvergură intelectuală. Ne oprim asuprea celor două teze de doctorat susținute de eruditul arhiereu. Primul doctorat a fost susținut în anul 1998 și publicat în anul 1999. Volumul Tanatologie și nemurire reprezintă „un unicat în spiritualitatea românească contemporană”, după cum afirma Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Galeriu, motiv pentru care a primit premiul Academiei Române. Lucrarea reprezintă o abordare pluri-, inter- și transdisciplinară a problematicii morții, rezultatul fiind o expunere consistentă, a cărei acuratețe științifică evidențiază seriozitatea cercetării, făcând astfel exhaustiv tabloul istorico-filosofic asupra neliniștii metafizice și a misterului morții.
Cel de-al doilea doctorat al Arhiepiscopului Calinic , susținut în anul 2004 sub denumirea ”Logica Trinității”, expune si comenteaza variile abordari pe acest subiect, de la teologhisirea patristica, al carei varf va fi fost secolul capadocian, la teofilosofia medievala, cu toate constructele sale abstracte ori mistice (catolice, protestante sau eretice), de la romantismul filosofic german la acribia logicii aplicate, de la teologia laica a secolului al XVIII-lea la admirabila teologie a iubirii elaborata de regretatul parinte Dumitru Staniloae.
Valorificând plenar experienţa dobândită în scaunul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, după reîntoarcerea pe meleagurile Bucovinene, ca arhipăstor al Sucevei și Rădăuților, Vlădica Calinic continuă cu succes şi întăreşte mult activitatea administrativă, misionar-pastorală, ştiinţifică, culturală, publicistică şi social-filantropică, prin credinţă şi cultură, începută şi săvârşită timp de trei decenii de Înaltpreasfinţitul Pimen Suceveanul. O mărturie convingătoare, în acest sens, stau schimbările vizibile în toate sectoarele Eparhiei pe care o conduce.
Reânvierea vieții monahale din mănăstirile bucovinene istorice
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a reînviat viața monahală din toate mănăstirile bucovinene istorice, reînnodând tradiția monahală a acestor meleaguri, întreruptă timp de peste trei sute de ani din cauza istoriei zbuciumate a Bucovinei. Redeschiderea celor 21 de mănăstiri închise în urma ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1774–1775 este o prioritate anunțată de IPS Calinic încă din primele zile de după întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Amintim lucrările de ctitorire făcute la sate de Înaltpreasfințitul Calinic în perioada în care a fost Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În cei aproape 30 de ani de slujire arhierească ca episcop vicar în conlucrare, colaborare și slujire în ascultare cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, şi cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, a realizat multe lucrări frumoase pe diverse planuri misionare. Cu toate că monahii se ostenesc să se ridice la înălțimea vocației de a fi îngerești și pământești deopotrivă, aceasta nu înseamnă că trebuie să avem pretenția perfecțiunii din partea unui călugăr. Călugării nu se nasc diferit și nici nu se pogoară din ceruri pentru a intra în mănăstiri, de aceea trebuiesc admirate străduințele intense ale unei obștilor monahale din Bucovina de a deveni o comunitate omogenă și armonioasă, nu în sensul nivelării, a cărei componență individuală găzduiește personalități și temperamente distincte, nu de puține ori diametral opuse. Acolo unde se împlinesc rânduielile monahale, este bună rânduială în mănăstire, este ordine și ierarhie, reflectând ordinea cerească. Și totuși, călugării sunt oameni, cu scăderile lor, cu neputințele lor.
Activitatea social-filantropică
În plan social-filantropic este implicat în numeroase activități, cu aşezămintele sociale componente – aflate într-o continuă extindere a activităţilor şi programelor sale sociale. Acestea se adresează copiilor, tinerilor, adulților, persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu dizabilități, persoanelor care suferă de adicții și persoanelor aflate într-o stare de vulnerabilitate fizică, psihică sau socială.
Pe tărâm cultural, a înfiinţat editura Crimca, a reactivat revista eparhială de spiritualitate şi actualitate Periodicul Candela. Revistă de Teologie și Cultură, editată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. O componentă deosebit de importantă a activităţii culturale o reprezintă iniţierea, organizarea, precum şi participarea la simpozioane şi conferinţe, atât în graniţele eparhiei, cât şi în ţară şi străinătate. O atenţie deosebită a acordat-o site-ului eparhial arhiepiscopiasucevei.ro şi paginii de Facebook, Instagram și Twitter ale instituţiei. La iniţiativa sa, site-ul a fost înnoit şi a devenit mult mai accesibil cititorilor. De asemenea, prin secţiunea „Răspunsul Ierahului” transmite permanent analize, luări de poziţie şi cuvinte pastorale pe teme de actualitate, majoritatea preluate şi în presa laică naţională. Alături de proiectele edilitare destinate unor scopuri social-filantropice, la iniţiativa sa a fost restaurat capital clădirea stăreției Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” .
În privinţa activităţilor dedicate tinerei generaţii, a înfiinţat, la Centrul Eparhial Suceava, un sector special dedicat acestui scop, Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață . Pe lângă taberele dedicate copiilor și adolescenților (Temerari pe drumul cunoașterii) de la Dorna Arini, a organizat și a susținut conferințe dedicate tinerilor. Prin Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață al Centrului Eparhial Suceava, primul sector de tineret la nivel național, Centre de Tineret ,,Ecclesia”, în localitățile vizitate împreună cu doamna inspector școlar, Daniela Ceredeev: Berchișești, Bogdănești, Bosanci I, Ciumârna, Fălticeni I, Gălănești, Hurjuieni, Milișăuți, Șcheia, Vicovu de Sus.
Întrucât pelerinajul reprezintă o mărturisire vie a credinței și o dovadă a urcușului duhovnicesc spre Împărăția lui Dumnezeu, iar călătoria pe care o face creștinul cu scopul de a vizita locuri sfinte ori de a cinsti moaștele sfinților și icoanele făcătoare de minuni contribuie la intensificarea întregii vieți spirituale, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să vină în întâmpinarea tuturor celor care doresc să ajungă în cât mai multe locuri deosebite din întreaga lume, a fost deschis și la Suceava un nou sediu al Agenției de Turism Egeria Travel .
Se cuvine să precizăm, în final, că această prezentare omagială a operei şi activităţii Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic reprezintă doar un crâmpei din bogăţia plină de lumină şi speranţă a scrierilor teologice şi a slujirii sale arhiereşti în Biserica lui Hristos Mântuitorul.
La ceas aniversar urăm Înaltpreasfinției Sale Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților frumoase și rodnice realizări duhovniceşti, administrative, filantropice şi culturale, în această demnitate oferită de Sfântul Sinod şi păstorire îndelungată, în sănătate deplină. Sărut mâna!
Lucian Dimitriu
sursa NewsBucovina