Echipa Națională de handbal tineret a României a încheiat pe locul 16 Campionatul European de Tineret din Slovenia, competiție la care selecționerul Adrian Petrea a mizat pe șase jucători de la CSU Suceava. Este vorba despre portarul Dragoș Podovei, extremele Cătălin Zarițchi și Sorin Grigore, interul Codrin Radu, centrul Bogdan Niculaie și pivotul Alexandru Focșăneanu. Cel de-al șaptelea sucevean din lotul „tricolorilor” a fost liderul acestei generații, Daniel Stanciuc, un jucător legitimat în prezent la campioana Dinamo București, dar care a fost lansat în handbalul mare tot de CSU Suceava. În urma acestei clasări, „tricolorii” au obținut cu mare noroc calificarea la Campionatul Mondial din 2025, din Polonia.
De menționat faptul că patru dintre jucătorii de la CSU Suceava n-au revenit în țară cu delegația echipei naționale de tineret. Dragoș Podovei, Cătălin Zarițchi, Sorin Grigore și Alexandru Focșăneanu au fost preluați cu o mașină de la Cejle de către Iulian Andrei, directorul Clubului Sportiv Universitar din Suceava, care i-a dus la Debrecen, în Ungaria, acolo unde vor evolua pentru echipa USV la Jocurile Europene Universitare.
sursa SuceavaNews