Mănăstirea Piatra Tăieturii situată în comuna Panaci la cota 1. 700 de metri supranumită ”Everestul credinței” și-a sărbătorit hramul sâmbătă, 20 iulie, prilej cu care mii de credincioși din toate colțurile țării au urcat muntele pentru a se ruga împreună, într-o atmosferă de rugăciune și comuniune duhovnicească. Evenimentul a fost marcat de prezența Preasfințitului Damaschin Dorneanul, care a oficiat slujba, aducând bucurie și mângâiere sufletească tuturor celor prezenți.
Sărbătoarea hramului a fost dedicată Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai venerați sfinți ai ortodoxiei, cunoscut pentru râvna sa față de credință și pentru minunile sale. În cinstea lui, credincioșii s-au adunat pentru a-și exprima devotamentul și pentru a cere mijlocirea sa în rugăciune.
În cadrul Sfintei Liturghii , părintele Sofian Costea a ținut un cuvânt de învățătură profund, subliniind importanța rugăciunii și a apropierii de Dumnezeu în viața de zi cu zi. Mesajul său a rezonat puternic cu inimile credincioșilor, îndemnându-i să trăiască întru Hristos și să cultive virtuțile creștine. Preotul care este orb a vorbit despre prietenie care spune el ”este un suflet în două sau mai multe trupuri”, despre dușmani care nu sunt decît niște ”prieteni mai exigenți” iar la final le-a transmis credincioșilor să acceseze cererile de prietenie pe care le trimite Isus Hristos.
La finalul slujbei, Preasfințitul Damaschin Dorneanul a mulțumit tuturor pentru rugăciunile aduse, pentru cuvintele de învățătură și pentru prezența lor, evidențiind importanța comuniunii și a unității în credință. Mulțumirile sale au fost un apel la solidaritate și dragoste creștină, subliniind puterea rugăciunii colective.
Părintele stareț Macarie a adus, de asemenea, mulțumiri tuturor participanților, cu o mențiune specială pentru Înaltpreasfințitul Calinic, care a binecuvântat această sărbătoare. Ca semn de recunoștință și prețuire, i-a dăruit Preasfințitului Damaschin Dorneanul o icoană cu Maica Domnului Înjunghiata, ocrotitoarea mănăstirii Piatra Tăieturii.
Un moment deosebit al evenimentului a fost implicarea membrilor grupului coral Tronos, care au dat răspunsurile la strană, contribuind astfel la crearea unei atmosfere sfinte și înălțătoare. Cântările lor au înfrumusețat slujba și au adus un plus de solemnitate și emoție, înălțând sufletele tuturor participanților.
Evenimentul a fost o manifestare vibrantă a credinței și a devotamentului creștin, aducând laolaltă oameni din toate colțurile țării, uniți de dragostea lor pentru Dumnezeu și dorința de a se ruga într-un loc sfânt. Hramul mănăstirii Piatra Tăieturii rămâne un moment de referință în viața spirituală a comunității, întărind legăturile de credință și aducând lumină și speranță în sufletele tuturor participanților.
Mii de credincioși din toate colțurile țării au urcat ”Everestul credinței” pentru a participa la hramul Mănăstirii Piatra Tăieturii din Panaci. Slujba a fost oficiată de PS Damaschin,
sursa NewsBucovina