Pe Muntele Păltiniș într-o zonă care administrativ aparține de comuna Panaci la cota 1. 400 metri într-un peisaj de vis se construiește o nouă biserică. Lăcașul de cult este ridicat deja la nivel de zid și acoperiș. Vizavis se află Mănăstirea Catrinari, complex monahal cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” ctitorit de soții Gheorghe și Stela Acatrinei. Prof.dr. Gheorghe Acatrinei care a decedat în anul 2013 a fost în perioada comunismului primar al orașelor Fălticeni și Gura Humorului, secretar al orașelor Dorohoi și Vatra Dornei, secretar al județului Suceava iar după 1990 senator al României. Soția sa, Stela Acatrinei a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Ei au ctitorit frumoasa biserică în memoria fiului lor Ionuț-Cristian, decedat la vârsta prunciei în 1995. Lăcașul de cult are o particularitate care îl diferențiază de alte surate ale sale și chiar îl face unic în țară: o catapeteasmă din marmură albă de o frumusețe aparte, copleșitoare. Ea a fost lucrată de sculptorii Coca Nelu Ioan și Borgovan Ovidiu din Ciocănești. În interior se mai află și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și o bucată de lemn tăiat dintr-un copac pe care se vede semnul crucii.
O nouă biserică se construiește pe Muntele Păltiniș din Panaci la cota 1.400 într-un peisaj de vis (foto),
sursa NewsBucovina