În urma unei sesizări privind existența unor depozitări neconforme de deșeuri pe raza unei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean (G. N.M.-C.J.) Suceava au efectuat un control pentru verificarea situației.
Controlul a relevat prezența unor eliminări neconforme de deșeuri, constând în deșeuri menajere, reciclabile (hârtie/carton, PET-uri, mase plastice), anvelope uzate, deșeuri din construcții amestecate cu deșeuri inerte provenite din demolări, precum și deșeuri vegetale (crengi).
Pentru neconformitățile constatate, s-a aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 45.000 lei, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. De asemenea, prin Nota de constatare încheiată, s-au impus măsuri de remediere a deficiențelor identificate.
sursa NewsBucovina