Echipa de handbal masculin a Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava a câștigat pentru al treilea an consecutiv titlul de campioană europeană universitară. În finală, formația suceveană a trecut de echipa Universității din Duisburg-Essen (Germania) cu scorul de 32-29.
Prima repriză a fost una neconcludentă în care sucevenii s-au angrenat în jocul modest al adversarilor. Cum au apăsat pe ”accelerație”, bucovinenii s-au detașat clar. Dacă în prima repriză nici poarta nu a fost la cote bune, în partea secundă totul s-a reglat. Pe lângă Claudiu Lăzurcă exact și serios, unul dintre cei mai buni și care a ”înțeles” jocul a fost Botond Balazs.
Felicitări merită toată echipa, jucători, antrenori, staff și susținători care au demonstrat, din nou, că au valoare.
În semifinale, formația condusă de Iulian Andrei, Bogdan Şoldănescu și Răzvan Gavriloaia a trecut de reprezentanta Universității din Zurich (Elveția), cu 46-33 (23-16).
USV: Podovei, Sîrghie – Zarițchi (9 goluri), Botond (8), Lăzurcă (7), Iordachi (7), Lupu (5), Bruj (4), Grigore (2), Reuț (1), Roșu (1), Bologa (1) și Focșăneanu (1).
În finală, Lăzurcă și compania vor întâlni miercuri, de la ora 17.45 (ora României), echipa Universității din Duisburg-Essen (Germania).
USV mai are în palmares trei titluri continentale universitare la handbal masculin cucerite în 2017 (Spania), 2022 (Polonia) și 2023 (Muntenegru), dar și o medalie de bronz obținută în 2018 (Portugalia).
sursa SuceavaNews