Cel mai bun jucător al Campionatului European Universitar, turneu organizat în Ungaria, la Debrecen, a fost desemnat coordonatorul formației USV Suceava, Balazs Botond. Jucătorul echipei sucevene a demonstrat încă o dată realul talent pe care îl are, beneficiind și de norocul de a-și fi revenit după o gravă accidentare la genunchi. El a fost secondat îl echipa suceveană de Claudiu Lăzurcă și el recuperat tot după o accidentare la genunchi.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava: Podovei 8/22, Sîrghie 6/21 – Lazurcă 12/14 (7/7 din 7m), Balazs 9/12, Zarițchi 3/5, Iordachi 3/10, Bruj 2/2, Grigore 2/5, Bologa 1/3, Lupu, Focșăneanu, Roșu, Reuț. Staff: Iulian Andrei – șef delegație, Bogdan Șoldănescu – antrenor principal, Răzvan Gavriloaia – antrenor secund, Mihai Vornicu – kinetoterapeut.
Până în ultimul act al Jocurilor Europene Universitare 2024, USV a înregistrat victorii pe linie: 36-29 cu Universitatea din Minho (Portugalia) și 33-24 cu Academia de Știință și Tehnologie AGH din Cracovia (Polonia), în faza grupelor, 48-22 cu Universitatea Catolică „Eszterházy Károly” din Eger (Ungaria), în sferturi și 46-33 cu Universitatea din Zürich (Elveția), în semifinale.
Pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava acesta este cel de-al patrulea titlu continental cucerit, după cele de la Malaga, Spania, în 2017, Lodz, Polonia, în 2022 și Podgorica, Muntenegru, în 2023. De asemenea, în 2018, sucevenii s-au clasat pe locul al treilea, la Coimbra, în Portugalia.
sursa SuceavaNews