Un polițist și un arestat preventiv au fost răniți, duminică, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier într-o intersecție din Suceava.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a spus că duminică în jurul orei 13:10, într-o intersecție de pe raza municipiului Suceava a avut loc un eveniment rutier cu implicarea unei autospeciale de poliție.
El a arătat că s-a stabilit ca autospeciala de poliție era condusă de către un agent de poliție din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă IPJ Suceava. Pe locul din dreapta față se afla un alt agent din cadrul aceleiași structuri.
Autospeciala transporta două persoane private de libertate, aflate în stare de arest preventiv în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă IPJ Bistrița Năsăud și care au fost transportate la sediul unității de parchet pentru o serie de activități judiciare.
În jurul orei 13:00, cele două persoane private de libertate au fost preluate de către echipajul din cadrul CRAP al IPJ Suceava pentru a fi transportate înapoi la Bistrița Năsăud.
Într-o intersecție care face accesul spre parcarea unui hipermarket de la periferia municipiului Suceava, o tânără șoferiță de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate autospecialei care se deplasa în regim prioritar cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase, intrând în coliziune cu autospeciala .
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a agentului de poliție care conducea autospeciala și a unui bărbat arestat preventiv transportat în autospecială.
Cei doi au fost transportați la unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, leziunile fiind superficiale.
Atât șoferița cât și agentul care conducea autospeciala au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, fiind recoltate și probe biologice de sânge.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului.
sursa NewsBucovina