Pompierii militari ai Detașamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii SVSU Mălini și Cornu Luncii, au intervenit în noaptea de luni spre marți cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Mălini.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardea o anexă gospodărească, pe care erau montate panouri fotovoltaice, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Incendiul a fost lichidat după o intervenție de circa o oră și jumătate.
În flăcări au ars anexa (garajul), panourile fotovoltaice, echipamente și scule electrice din interior și altele.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost de natură electrică, respectiv un scurtcircuit.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor gospodărești, cu bunurile aferente, a precizat sursa citată.
sursa NewsBucovina