Polițiștii de la Secția 10 Poliție Rurală Gura Humorului, aflați în cadrul Planului de Acțiune „BLITZ”, au încercat, sâmbătă, în jurul orei 23:00, să oprească un autoturism marca Peugeot 307 care se deplasa pe DJ 177, în localitatea Mănăstirea Humorului, din direcția Gura Humorului spre Poiana Micului. Conducătorul auto nu a respectat semnalele regulamentare de oprire și a întors brusc autoturismul, încercând să scape de poliție.
Polițiștii au urmărit autoturismul pe o distanță de aproximativ un kilometru pe strada principală, până când acesta a virat brusc pe o stradă laterală, unde a fost blocat de autospeciala de poliție. În momentul în care vehiculul a fost oprit, s-a observat cum șoferul a făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta față.
La volan a fost identificată o femeie din Botoșana, care a declarat că prietenul ei, un bărbat din Runcu, comuna Cacica, a condus autoturismul înainte de a încerca să fugă de poliție, întrucât nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.
Verificările efectuate în baza de date a Poliției Române au confirmat că bărbatul are permisul de conducere suspendat. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, și femeia care a preluat volanul a fost testată, rezultând o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Certificatul de înmatriculare al autoturismului Peugeot 307 a fost reținut de polițiști, deoarece prezenta ștersături și era deteriorat. Proprietarului i-a fost eliberată o dovadă cu drept de circulație pentru 15 zile și i-a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 600 de lei.
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „Conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”, urmând ca cercetările să fie continuate sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
sursa NewsBucovina