Ziua de marți, 13, cunoscută în credința populară ca fiind o zi marcată de ghinion, este transformată, printr-o inițiativă europeană adoptată și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), într-o zi dedicată educației și prevenirii riscurilor. Sub sloganul „Preveniți ghinionul” și cu logo-ul unei pisici negre, această zi are ca scop informarea cetățenilor cu privire la comportamentul corect în fața pericolelor cotidiene.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava va organiza mâine, marți, 13 august, o serie de activități destinate dezvoltării comportamentului preventiv în rândul populației. Printre acestea, se numără „Ziua porților deschise” la subunitățile de pompieri din județ, unde vizitatorii vor putea să cunoască specificul misiunilor salvatorilor și să vadă tehnica utilizată în intervenții. De asemenea, vor fi organizate sesiuni de instruire cu privire la prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
Totodată, în fiecare subunitate de pompieri va fi amenajat un punct de informare preventivă, unde vor fi distribuite materiale informative din cadrul campaniilor naționale ale IGSU. În plus, alte puncte de informare vor fi activate în locuri aglomerate, precum Shopping City și Iulius Mall Suceava, unde vor fi promovate profesia de salvator și activitatea de voluntariat.
Pentru mai multe informații despre campaniile IGSU și activitățile desfășurate, cetățenii sunt încurajați să acceseze resursele online disponibile pe platformele oficiale ale instituției.
sursa NewsBucovina