Un bărbat din Vatra Moldoviței a murit, marți, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea pe un drum greu accesibil.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, un bărbat din Vatra Moldoviței a sesizat, miercuri dimineța la ora 00:20, că l-a găsit pe socrul său în stare de inconștiență sub un tractor.
Polițiștii au stabilit că locul producerii evenimentului este unul greu accesibil, accesul făcându-se din Vatra Moldoviței pe un drum forestier pe o distanță de aproximativ 5 km.
Din discuțiile purtate cu ginerele victimei s-a stabilit faptul că marți în jurul orei 11:00, respectivul bărbat a plecat cu un utilaj agricol în locul denumit popular Vârful Arșiței, unde a intenționat să monteze o cruce din beton. De asemenea, din verificări s-a stabilit faptul că susnumitul a încercat să urce cu tractorul o pantă abruptă, ocazie cu care a pierdut controlul vehiculului, răsturnându-se pe o distanță de aproximativ 25 de metri, rămânând încarcerat sub cabina utilajului.
Ginerele a mai spus că întrucât socrul său nu a mai răspuns la telefon, în jurul orei 20:30 a plecat în căutarea acestuia, iar în jurul orei 00:10 a fost identificat în locul denumit popular Vârful Arșiței încarcerat sub cabina tractorului.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul detașamentului Câmpulung Moldovenesc cât și pompierii voluntari din cadrul SVSU Vatra Moldoviței și SVSU Frumosu, procedându-se la extragerea victimei din interiorul utilajului.
La fața locului a intervenit un echipaj medical din cadrul SAJ Suceava, care a constatat decesul acestuia.
sursa NewsBucovina