Un accident rutier cu trei autoturisme implicate s-a produs pe E85/DN 2 în zona localității Bunești.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în urma accidentului rutier, doi adulți, conștienți și cooperanți, sunt monitorizați de către echipajele medicale și paramedicale.
O persoană care a fost monitorizată de către echipajul SAJ este transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulație.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
sursa NewsBucovina