O femeie din Putna a reclamat, duminică după amiaza, că a fost lovită de concubinul ei după ce i-a reproșat că stă prea mult la crâșmă.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că duminică în jurul orelor 16.40 femeia din Putna însoțită de doi dintre copiii ei minori s-a deplasat la barul din apropierea locuinței sale unde se afla concubinul său.
Femeia a încercat să îl convingă pe acesta să vină acasă să petreacă timp cu familia.
Pentru că acesta a refuzat femeia i-a spus că îi lasă copiii acolo ca să mai stea și el cu ei.
Fiind în stare de ebrietate bărbatul s-a enervat și a lovit-o pe concubina sa cu palma în zona capului.
În acest caz a fost completat un formular de evaluare a riscului din care a rezultat faptul că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de ”violență în familie”, dosarul penal urmând a fi soluționat procedural
.
sursa NewsBucovina