Președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Sorin Hâncu, a atenționat într-un interviu pentru News Bucovina că lipsa medicilor specialiști este o problemă majoră pentru domeniul oncologic în Suceava.
„Oncologia la Suceava este într-un impas. S-a investit foarte mult. Se face acum un corp pe care l-am văzut cum a crescut și cât este de frumos și cât de dotat va fi și nu sunt medici. Sunt doi sau trei medici. Ce facem? Acolo, știam eu de la Colegiul Medicilor, că erau cinci posturi, dar acum ar trebui șapte sau opt posturi. Este o mare problemă pentru actuala conducere a spitalului că în octombrie se va deschide și se va inaugura și nu avem medici”, a spus dr. Sorin Hâncu.
El a arătat că oncologia a avansat foarte mult și că foarte multe forme de cancer se tratează eficient.
„Când un pacient primește un diagnostic de cancer cade cerul pe el. În momentul de față foarte multe forme de cancer se tratează eficient și pacienții trăiesc până la adânci bătrâneți, sau se tratează și se prelungește viața în situații mai grave”, a spus președintele Colegiului Medicilor Suceava.
Dr. Sorin Hâncu a explicat că la Suceava există condițiile pentru performanță, dar nu sunt medici.
„Avem locația, avem și platoul tehnic și nu avem oameni. Ce facem? Este problema managementului SCJU Suceava să asigure personalul. Dar dacă aș fi fost chemat să-mi spun părerea, pentru că mi-am petrecut toată viața în spitalul acesta, cred că există soluții în termen scurt, dar nu le spun pentru că iar îmi aud vorbe. În viața mea am căutat să dau, să construiesc, să fac și nu trebuie să am orgolii despre ce a spus unul sau altul”, a concluzionat dr. Sorin Hâncu.
sursa NewsBucovina