Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat că toți elevii înscriși la unități de învățământ din municipiu vor beneficia de abonamente gratuite pe tot parcursul anului școlar 2024-2025. Începând cu data de 4 septembrie, elevii își pot reîncărca abonamentele pentru noul an școlar la punctele de eliberare a titlurilor de călătorie din Obcini, Centru, Orizont și Gară, pentru a evita aglomerația.
Elevii care nu se regăsesc pe listele oficiale trebuie să prezinte carnetul de elev vizat și un act de identitate. Elevii sub 14 ani vor trebui să prezinte, pe lângă carnetul de elev, certificatul de naștere și buletinul părintelui.
„De asemenea, și în acest an, elevii Liceului Natanael din Ițcani, elevii Școlii Gimnaziale nr. 6 din Burdujeni Sat, precum și elevii care merg spre Școala Gimnazială nr. 10 din zona Aleii Dumbrăvii, cartierul La Stejari, zona ANL Burdujeni, strada Putnei și împrejurimi, vor beneficia de autobuze dedicate transportului școlarilor. În funcție de solicitările transmise de unitățile școlare către primărie, spre aprobare, vor fi adăugate microbuze pentru transportul școlar”, a spus viceprimarul.
Peste 11.000 de elevi și 1.300 de studenți au beneficiat lunar de abonamente gratuite în anii precedenți.
Lucian Harșovschi a anunțat că joi dimineața va avea loc o întâlnire între primarii celor opt localități din Zona Urbană Funcțională pentru a finaliza detaliile necesare demarării transportului metropolitan.
Totodată, pe 6 septembrie, de „Vinerea Verde”, toți călătorii, indiferent de vârstă, vor putea călători gratuit cu transportul public local.
sursa NewsBucovina