Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un cetățean român și unul ucrainean după ce la controlul de frontieră au constatat că aceștia nu dețineau permisele de conducere corespunzătoare pentru mijloacele de transport la volanul cărora se aflau.
Potrivit STPF Suceava, marți, 3 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român în vârstă de 60 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Ucraina, cu care tracta o remorcă cu numere de înmatriculare ucrainene.
La verificarea documentelor personale și a actelor mașinii, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere deținut de către cel aflat la volan nu îi dă acestuia dreptul de a conduce ansamblul cu care s-a prezentat la ieșirea din țară.
Câteva ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 70 de ani. Și acesta conducea un autoturism Mercedes, cu care tracta o remorcă, ambele vehicule înmatriculate în Ucraina. La fel ca și în cazul anterior și acest conducător auto a prezentat un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul auto cu care intenționa să iasă din România.
În consecință, polițiștii de frontieră au întocmit în ambele cazuri dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu permis necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul.
sursa NewsBucovina