Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat, luni, la deschiderea noului an școlar la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava și la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana.
El le-a transmis elevilor celor două instituții de învățământ să se bucure cât mai mult de acești ani și să-i prețuiască.
„Adesea, ne dăm seama doar când suntem adulți cât de frumoși și, de asemenea, cât de importanți sunt acești ani de gimnaziu și liceu. Acești ani ne modelează ca oameni și ne oferă amintiri de neuitat, pe care le vom purta cu noi toată viața”, a spus președintele ales al CJ Suceava.
Gheorghe Șoldan a recunoscut că la Colegiul „Spiru Haret” s-a simțit poate la fel de emoționat precum mulți dintre elevi, deoarece este liceul pe care l-a absolvit acum 14 ani și unde a creat multe amintiri frumoase alături de colegii lui.
El s-a bucurat să vadă cât de mult s-a modernizat fostul său liceu.
În schimb, la liceul din Cajvana, Șoldan s-a simțit ca acasă întrucât cunoaște bine cadrele didactice și este la curent cu investițiile importante realizate în ultimii ani.
„Dragi elevi, vă doresc mult succes în noul an școlar! Dragi părinți, gânduri bune și multe reușite copiilor voștri! După preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Suceava, mă voi implica și mai mult în modernizarea infrastructurii școlare. Educația va fi o prioritate în mandatul meu! Toți copiii din județ trebuie să învețe în instituții de învățământ moderne și să beneficieze de condiții cât mai bune”, a transmis, cu încredere, Gheorghe Șoldan.
sursa NewsBucovina