Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava și-a deschis, luni, porțile pentru cel de-al 165-lea an școlar, sub semnul tradiției, excelenței și adaptării la provocările unei lumi tehnologizate. Directorul instituției, Dan Popescu, a transmis un mesaj plin de reflecție și optimism către elevi, profesori și părinți, subliniind importanța performanțelor academice și a evoluției umane într-o eră marcată de progrese tehnologice fără precedent.
În discursul său, Dan Popescu a adus în discuție filosofia lui Martin Heidegger privind relația dintre om și tehnologie, atrăgând atenția asupra nevoii de a păstra echilibrul între utilizarea tehnologiei și valorile umane.
„Astăzi, omenirea are parte de schimbări ale paradigmelor existențiale cu greu de anticipat. În contextul instalării agresive a erei AI, nu ducem lipsă nici de un optimism greu de acceptat. Propagandiștii noului cult numit și transumanism merg până la ideea că viața omului poate fi prelungită la infinit. Numărul adepților curentului crește, ignorându-se faptul că pe Terra au existat și alchimiștii medievali”, a spus Dan Popescu.
Potrivit acestuia, acum, în era AI și a transumanismului, colegiul sucevean începe un nou an școlar cu rezultate remarcabile, dar și cu responsabilitatea de a menține acest nivel de performanță.
În anul școlar precedent, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” a înregistrat rezultate excepționale la examenele naționale. 35 de absolvenți ai clasei a VIII-a au plasat colegiul în topul celor mai bune 50 de școli la nivel național, 28 dintre aceștia continuându-și studiile la colegiu. De asemenea, sesiunea de Bacalaureat 2024 a marcat al cincilea an consecutiv de promovare 100%, cu singura medie de 10 din județ obținută de Laura Maria Neagu. Colegiul s-a clasat pe locul 24 la nivel național din 1454 de licee.
„Am avut 44 de absolvenți care au obținut 50 de note maxime la examenele naționale, iar toți cei 813 elevi din colegiu au promovat anul școlar cu rezultate bune și foarte bune,” a precizat Popescu, subliniind faptul că 74 de elevi au avut media anuală de 10.
Din totalul absolvenților, mulți au fost admiși la instituții de învățământ superior de prestigiu, atât în țară, cât și în străinătate. Printre domeniile preferate se numără matematica și științele naturale, medicina, ingineria și științele sociale, iar în acest an, colegiul va avea 12 ambasadori la universități de renume din Europa, inclusiv Delft, Durham și Milano.
Directorul a evidențiat și festivitatea de final de an, când 74 de elevi au fost recompensați pentru participarea la olimpiade naționale. Titlul de „Elevul Ștefanist al Anului 2024” a fost acordat Sabrina Giulia Macoveiciuc și lui Paul Burcă, pentru rezultatele lor remarcabile la olimpiadele de matematică, fizică, chimie și informatică. De asemenea, premiile „Profesor Gheorghe Marchitan” și „Profesor Marian Scheffel” au fost acordate elevilor de excelență în matematică și fizică.
În discursul său, Dan Popescu a subliniat importanța activităților extracurriculare, oferind exemple precum Corala „Ciprian Porumbescu”, clubul de robotică „Royal Engineers”, trupa de teatru „PI”, dar și revistele „Joc Secund” și „Orfeu”. Toate aceste activități contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor, în conformitate cu valorile colegiului.
„Școala poate fi și ceea ce ți se întâmplă când ești ocupat să-ți faci alte planuri”, a parafrazat Dan Popescu un vers celebru al lui John Lennon, încheind discursul cu urări de sănătate și succes pentru noul an școlar.
Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava rămâne astfel un etalon al educației de excelență în județ, pregătindu-și elevii pentru provocările viitorului, într-un echilibru între tradiție și inovație.
sursa NewsBucovina