Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a anunțat că, în data de 17 septembrie 2024, a fost dispusă măsura reținerii preventive pentru 24 de ore a inculpatului A. S., în legătură cu săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.
Fapta a avut loc pe 15 septembrie 2024, la ora 19:20, într-un bar dintr-o localitate rurală din județul Suceava. Potrivit procurorilor, A.S., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice pe terasa unui bar, pe fond de gelozie, în prezenţa mai multor persoane, i-a aplicat o lovitură cu un obiect contondent tăietor înţepător – briceag cu lama de 9 cm, persoanei vătămate D.S., în zona hemitorace inferior stâng, provocându-i o plagă înjunghiată ce necesită pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale și care nu a pus în primejdie viața victimei.
Procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile pentru A.S., iar cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele și a stabili responsabilitățile judiciare.
sursa NewsBucovina