Un număr de 50 de subofițeri și 2 ofițeri din cadrul ISU Suceava au fost mobilizați către județul Galați pentru a-i înlocui pe colegii lor suceveni care au acționat timp de trei zile în zonele afectate de inundații.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, echipajul sucevean îl include și pe lt.col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, care va coordona activitățile de comunicare publică privind misiunile de intervenție și înlăturare a efectelor inundațiilor.
Această mobilizare face parte din efortul național de intervenție, structurile de salvare din întreaga țară acționând coordonat pentru salvarea vieților, minimalizarea pagubelor și oferirea sprijinului necesar comunităților lovite de inundații.
sursa NewsBucovina