Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a anunțat că în cursul zilei de astăzi au fost trimiși spre zonele afectate de inundații din județul Galați 50 de subofițeri și doi ofițeri suceveni. Aceștia îi vor înlocui pe colegii noștri care și-au desfășurat activitatea timp de 3 zile în zonele afectate de inundații.
Din echipajul pompierilor militari suceveni face parte și lt.col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, care va sprijini activitatea de comunicare publică, referitoare la misiunile de înlăturare a efectelor negative produse de inundații.
„Această mobilizare face parte din efortul comun al structurilor de intervenție din toată țara, care acționează coordonat pentru salvarea vieții semenilor, pentru minimalizarea pagubelor și pentru asigurarea sprijinului necesar comunităților afectate de inundații”, a transmis ISU Suceava.
sursa NewsBucovina