Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților lansează o campanie umanitară destinată ajutorării celor afectați de inundațiile recente din județele afectate de inundațiile din ultima perioadă. Peste zeci de mii de persoane se confruntă în prezent cu consecințele dramatice ale acestor fenomene naturale, peste 5000 de case au fost distruse sau grav avariate. Comunitățile din aceste zone trec prin încercări grele, având nevoie urgentă de sprijin material și moral.
„Învățătura Mântuitorului Iisus Hristos ne cheamă la milostenie, la iubirea și sprijinirea celor aflați în nevoie. Aceasta este esența creștinismului – iubirea față de aproapele. Ajutorul pe care îl oferim celor aflați în suferință nu este doar o datorie socială, ci și una spirituală. Sfântul Ioan Scărarul ne amintește că „milostenia este aripă pentru rugăciune”, subliniind că faptele bune sunt cele care dau putere rugăciunilor noastre. Prin această campanie, nu doar că întindem o mână de ajutor, ci împlinim voia lui Dumnezeu de a ne iubi unii pe alții. În fața suferinței, creștinii sunt chemați să răspundă cu iubire, empatie și generozitate. Nu lăsați suferința semenilor noștri să treacă neobservată, căci fiecare gest contează. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază importanța milosteniei, spunând: „Nu este bogat cel ce are multe, ci cel ce dă multe”. Așadar, nevoia de a ne alătura acestei cauze umanitare este o datorie morală, de a ne deschide inimile și mâinile pentru a-i ajuta pe frații noștri aflați în necaz.” – Pr. Andrei Mocanu, Consilier al Sectorului de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Cum putem ajuta?
În cadrul acestei campanii, întreaga comunitat eparhială se va implica prin organizarea de colecte de alimente neperisabile, haine, produse de igienă și alte bunuri necesare supraviețuirii imediate. În plus, sunt binevenite și contribuțiile financiare, care vor fi direcționate către refacerea locuințelor și acoperirea altor nevoi urgente ale celor afectați.
Donațiile pot fi făcute la toate parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților sau direct la Centrul Eparhial. Totodată, se pot face donații directe în contul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților creat special pentru situații de urgență.
RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014 – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu mențiunea ,,Ajutor umanitar”
Pentru mai multe informații puteți apela 0756 277 365 – Pr. Andrei Mocanu
sursa NewsBucovina