Intră acum și în grupul de
Conducerea județeană a PSD Suceava a aprobat, vineri, listele de candidați ai organizației pentru alegerile parlamentare care se vor desfășura în data de 1 decembrie 2024.
Președintele organizației, senatorul Ioan Stan, va deschide lista PSD Suceava la Senat, iar prim vicepreședintele organizației județene, deputatul Eugen Bejinariu, va deschide lista de candidați PSD Suceava la Camera Deputaților.
Într-un comunicat de presă, PSD Suceava arată că în cadrul ședintei de Consiliu Politic Județean din data de 20 septembrie 2024, Organizația județeană PSD Suceava a stabilit în urma unui vot unanim propunerile de candidați și poziția pe listă pentru alegerile parlamentarte din acest an.
Astfel în urma votului exprimat lista pentru Senat este deschisă de președintele Organizației Județene, Senatorul Ioan Stan, urmat de secretarul executiv Ioan Cristian Șologon, senatorul Gheorghiță Mîndruță, farmacistul Doinița Cocriș, inginerii Ciprian Muscă și Ciprian Costan.
Lista la Camera Deputaților este deschisă de Prim-vicepreședintele PSD – Eugen Bejinariu urmat de deputatul Mirela Adomnicăi, președinta Organizației Femeilor Social Democrate Larisa Blanari, profesorul Petru Crăciun, președintele TSD, Cătălin Fediuc, profesorul Matei Gabriel, doctorul Gelu Duprii, economistul Adelina Paiu, avocatul Traian Andronache, economistul Stelian Simeria, Camelia Ivan, Octavian Alexandru Cost și Lăcrămioara Gheliuc.
Conform prevederilor statutare lista urmează a fi validată de către Consiliul Politic Național.
Candidații propuși de Organizația Județeană PSD Suceava se disting prin competență și diversitate profesională, fiecare având o pregătire solidă în domeniul său, ceea ce reflectă angajamentul partidului pentru o reprezentare de calitate în Parlament, arată PSD Suceava.
„Încrederea acordată de cetățenii județului la alegerile locale din acest an obligă Organizaţia Judeţeană Suceava să continue pe aceeași linie și să confirme printr-un rezultat bun la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Prin aceste propuneri, PSD demonstrează din nou seriozitatea și dedicarea față de cetățeni, oferind o echipă pregătită să răspundă nevoilor comunității, care va contribui activ la dezvoltarea județului Suceava și a României”, se arată în comunicat.
Intră acum și în grupul de
sursa Știri din Bucovina